Monumentul de la Bobâlna

Monumentul comemorativ al Răscoalei de la Bobâlna, județul Cluj.

Monumentul de la Bobâlna, ridicat ,,în cinstea Țăranilor Răsculați de la Bobâlna în anul 1437” marchează unul dintre cele mai semnificative acte de răscoală din Regatul Ungariei. Singurul drum de acces spre monument este din Igriția, de pe DJ109B, un drum pietruit de țară la o distanță de 3,6 km, din centrul localității.

În mod regulat, aici are loc și un eveniment comemorativ care își propune să mențină vie amintirea țăranilor care au avut curajul să se revolte împotriva nedreptăților și opresiunilor la care erau supuși de către nobili.

Răscoala de Bobâlna (1437 – 1438) este, din punct de vedere istoric, cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei, înainte de Războiul Țărănesc condus de Gheorghe Doja. Momentul declanșator al răscoalei a fost cererea venită din partea episcopului catolic al Transilvaniei de atunci – Gheorghe Lepeș – să se plătească zeciuiala ce nu mai fusese strânsă de câțiva ani, într-o singură tranșă.

Astfel, în anul 1437, pe dealul Bobâlna a fost așezată tabăra organizată și condusă de cetățeni din Cornești (frații Gall și Arpad, Mihai din Florești), după modelul răscoalelor din Cehia de atunci. Dealul Bobâlna a fost ales ca punct strategic datorită înălțimii lui (700m), dar și datorită oamenilor de aici, hotărâți să își apere drepturile de țărani liberi. Oastea de țărani adunată în iunie 1437 pe dealul Bobâlna era condusă de un nobil sărac, Antal Nagy de Buda și de către 5 căpitani (trei țărani unguri, un țăran român – Ioan Olah din Vireag, un burghez din Cluj).

bobalna